in

Afacere în țară, după 14 ani în Italia: ”Știam că voi reuși tot ce îmi propun”

”Ca să poți oferi calitate, trebuie să investești mult în tine, să te formezi foarte bine pe plan profesional. Investiția în mine cred că a depășit investiția în cele două saloane pe care le conduc”, a explicat la Bistrițeanul Live, Corina Cotu, managerul Salonului Corina & Cotti Salon & Beauty Market de pe strada Crinilor.

Corina Cotu, managerul salonului de pe strada Crinilor a recunsocut că a investit foarte mult în cursuri și în seminarii, cu cei mai buni traineri și stiliști de la care nu doar că a avut ce învăța, dar a și reușit să ”fure” mici secrete. 

Invitată la emisiunea Afaceri, Oameni, Valori, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul Live, Corina Cotu a povestit că s-a întors din Italia, după 14 ani de experiență. La Bacău și-a deschis primul salon de înfrumusețare.

”A fost un vis al meu mai vechi, să-mi deschis un salon de înfrumusețare. Și am reușit, prin multe sacrificii și multă muncă. Am oferit acolo servicii de înfrumusețare pe coafor, frizerie, manichiură, cosmetică – practic tot ce este necesar într-un salon.

Lucram cu un brand exclusivist din Italia, și pe când mă gândeam să aduc ceva nou în salon, l-am cunoscut pe Ciprian – distribuitor de produse profesionale pentru saloane. Mi-a propus o colaborare. Așa a început povestea noastră. Ne-am întâlnit pentru a-mi prezenta produsele și aparatura. Apoi ne-am îndrăgostit, ne-am căsătorit, am devenit mamă… Ulterior ne-am deschis încă un salon aici, la Bistrița”, a mai povestit Corina Cotu.

Tânăra stilistă s-a declarat o norocoasă. ”Am gestionat foarte bine activitatea salonului din Bacău, acolo am o echipă foarte puternică și se descurcă fără prezența mea fizică acolo…”

Ce a învățat Corina Cotu în cei 14 ani pe care i-a petrecut în Italia ?

”Pentru mine Italia este acasă. Mi-am petrecut foarte mulți ani acolo. Acolo m-am format și tot acolo am învățat cele mai frumoase și mai bune tehnici în domeniul meu. Am cunoscut oameni care știau să pună în valoare până și un măturător de stradă…!”, a mărturisit Corina Cotu. 

Ea a mai recunoscut că tot în Italia a învățat să se pună în valoare și pe sine. ”Oamenii sunt simpli, dar foarte puternici, care pun preț pe calitate. Înveți de la ei profesionalismul și calitatea… M-am întors din Italia cu un bagaj de cunoștințe, tehnici și încredere în mine. Știam că voi reuși tot ce îmi propun…”

Corina Cotu a admis, însă, că îi lipsește Italia și că nu ar fi exclus să se întoarcă acolo.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Din nou bilanț uriaș în Italia, azi 34.505 cazuri și 445 de decese. Gianni Rezza: „Nu sunt vești bune”

România se închide pe timp de noapte. Klaus Iohannis și Ludovic Orban au anunțat restricții drastice