in

„Declar deschisă Reprezentanţa Camerei de Comerţ a României în Italia”

„Declar astăzi, 3 iulie, deschisă Reprezentanţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia”, a declarat preşedintele CCIR, Mihail M. Vlasov, la Roma, la evenimentul organizat la Accademia di Romania din Roma.

„Această prelungire a Camerei de Comerţ din România va constitui un sprijin pentru cei 70.000 de români care au afaceri în Italia şi pentru cei 35.000 de italieni cu afaceri în România. „, a adăugat Mihail M. Vlasov, care a citit documentul aprobat de conducerea CCIR referitor la reprezentanţa din Italia.

Apoi a anunţat că noua reprezentanţă, a doua din străinătate după cea din Bruxelles, a primit drapelul Camerei Naţionale, iar preşedintele reprezentanţei, Eugen Terteleac, a primit insigna de aur a Camerei, în semn de recunoaştere.

Evenimentul din 3 iulie de la Roma, organizat de CCIR şi Asociaţia Românilor din Italia (ARI), sub patronajul Ministerului Dezvoltării Economice din Roma şi a Ministerului Economiei din Bucureşti, a fost deschis de preşedintele noi structuri camerale, Eugen Terteleac, care este şi preşedintele ARI. El a explicat că înfiinţarea reprezentanţei a fost prevăzută de statutul ARI încă din 2003. Acum o asemenea structură este indispensabilă, pentru protejarea intereselor întreprinzătorilor români din Italia.

Prezent la eveniment a fost ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, care a aplaudat iniţiativa, anunţând că va sprijini înfiinţarea unor reprezentanţe similare în toate ţările din Comunitatea Europeană şi din America de Nord în care se află mari comunităţi de români.

Ministrul David a promis că va sprijini mai multe iniţiative: încurajarea consumului de produse româneşti în Italia, în rândul comunităţii româneşti, organizarea târgului de produse tradiţionale România Italia, stimularea unor parteneriate economice între întreprinzătorii români şi italieni pentru a investi în România. „Toate acestea sunt circumscrise proiectului angajării resurselor diasporei în modernizarea României”, a explicat ministrul.

Mario Cospito, fostul ambasador al Italiei în România, în prezent consilier dimplomatic al ministrului Dezvoltării Economice, Flavio Zanonato, şi-a amintit cu emoţie de perioada pe care a petrecut-o în România.

Cospito a spus că soluţia pentru ieşirea din criză o reprezintă întreprinzătorii, cei care aduc valoare adăugată reală în economie, de aceea instituţiile statului trebuie să lucreze alături de întreprinzători. Orice iniţiativă care sprijină întreprinzătorii este aşadar binevenită, încheind cu o urare pronunţată în limba română: „Aş dori să urez mult succes pentru acest proiect„.

Au mai luat cuvântul reprezentanţi ai unor instituţiilor şi ai unor firme interesate de noua structură camerală: Paola BRUNETTI, directorul general al Direcţiei Politici pentru Internaţionalizarea şi Promovarea Schimburilor – Ministerul Dezvoltării Economice din Italia, Mauro MANNOCCHI Preşedinte Confartigianato Imprese Roma şi Fiera din Roma, Massimo CANOVI, vicepreşedinte Europa de Sud Est MoneyGram, Corneliu DINU – Consilier ştiinţific Comitetul Român – Consiliul Mondial al Energiei, Andrea AMATO, Secretar General Reprezentanţă CCIRO.IT. Evenimentul a fost moderat de Prof. Dr. Ing. Fausto CAPALBO, preşedinte ICEPS (Istituto per la Cooperazione Economica Internazionale e i Problemi dello Sviluppo).

În final, Lavinia ŞANDRU, trimis special Realitatea TV a dorit să spună în încheierea evenimentului că „am asistat la un moment istoric. Faptul că acest eveniment a fost organizat la Accademia di Romania a redat acestei instituţii importanţa pe care trebuie să o aibă. Deşi unora nu le convine, eu spun că românii şi italienii se aseamănă foarte mult. De aceea trebuie să lucrăm împreună. Închei cu un proverb: dacă vrei să ajungi repede, du-te singur. Daca vrei să ajungi departe, mergeţi împreună.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rezultate finale ale recensământului din 2011. Suntem 20 de milioane

Forza Nuova: „Dați de muncă mai întâi italienilor”