in

Leghistul anti-români, acuzat de viol

Luca Talice, consilierul pentru Siguranţă al Provinciei Monza, a fost denunţat pentru viol de doi tineri militanţi ai partidului, iar procuratura din Monza a deschis un dosar privind presupusele abuzuri. Talice este cel care, după violul comis la Guidonia în ianuarie 2009, de un grup de români, a cerut scuiparea în piaţă a violatorilor.

Cei doi tineri militanţi din Lega Nord, un tânăr şi o tânără, au prezentat în decembrie un denunţ la procuratură pentru abuzuri sexuale pe care le-ar fi suferit ani de zile în încăperile primăriei din Seregno (Monza e Brianza), unde Luca Talice desfăşoară şi funcţia de consilier local al Lega Nord. Vestea denunţului a fost prezentată de săptămânalul L’Esagono din Brianza. Luca Talice se apără de orice acuzaţie şi spune că este absolut nevinovat şi „uimit” de ştire. „Nu am fost convocat la procuratură. Am aflat din ziar vestea că sunt protagonistul unor delicte aberante”.

Cazul a fost investigat de Il Fatto Quotidiano, care a cules mărturiile celor două victime, Daniele Niccolò Giannobi şi Federica Forcolin, cei doi militanţi leghişti. Se vorbeşte de poze deocheate, de sex oral, vibratoare, violenţă fizică dar şi psihologică.

În descrierea fetei „se vorbeşte de fotografii făcute cu aparatul pentru poze tip legitimaţie de la primărie, în care fata a fost obligată să pozeze goală, se vorbeşte de sex oral. Aceasta a fost supusă şi la practici sexuale ciudate şi obligată să poarte mereu în geantă un vibrator la dispoziţia poftelor consilierului”.

Tânărul vorbeşte în schimb „de raporturi sexuale avute cu Talice încă de când era minor. Raporturi cu care era de acord, dar care în ultima vreme au luat o întorsătură urâtă. Tot mai frecvente şi tot mai ciudate”.

Şi tocmai Talice are reputaţia de „militant” anti-viol: după cum aminteşte publicaţia Il Fatto Quotidiano, tocmai el a fost cel care, după violul din Guidonia şi arestarea unor români a făcut declaraţii de genul: „Poliţia a făcut bine dacă le-a tras câte una”, „Dacă aş fi fost parlamentar, m-aş fi dus să-i întâlnesc şi să le trag un picior în freză”. Sau mai mult, dorea scuiparea în faţă a violatorilor în mod public.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scandalul cămăşilor româneşti pentru „Guardia di Finanza”

Şoferi români în Italia, jefuiţi de maşini