Este mare supărare printre credincioşi. Pentru prima dată în ultimii 50 de ani pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iaşi a fost anulat. Mai multt, preoții au decis să limiteze la o singură zi întreaga sărbătoare. Asta, după ce autoritățile județene au interzis accesul oamenilor care nu locuiesc în municipiu în apropiera raclei, pentru a opri exinderea îmbolnăvirilor cu Covid-19.
”Mă doare sufletul când văd că nu vine lumea la Sfânta, așa cum era în toți anii, era plin de oameni aici. Îmi pare rău și îmi vine să plâng când văd baldachinul acolo unde stătea Sfânta și ne aștepta”, a declarat supărată o femeie.
Mitropolia Moldovei s-a răzgândit
După ce inițial a transmis autorităților locale de la Iași că renunță la toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a răzgândit. A cerut anularea restricțiilor cu privire la desfășurarea pelerinajelor, în prezent, porţile Catedralei Mitropolitane fiind deschise doar pentru cei care au domiciliul din buletin în Iaşi.
Reprezentanții bisericii au anunțat Prefectura Iaşi că au capacitatea de a organiza pelerinajul, fără ca participanţii să rişte infectarea cu noul coronavirus.
Mitropolia a trimis o adresă oficială către toți membrii Consiliului Județean pentru Situații de Urgență, în care a solicitat modificarea punctului 4 din ultima hotărâre, cea care prevede că pelerinii nu au voie să atingă racla, relatează Ziarul de Iași.
Astfel, Mitropolia se angajează că va lua măsuri de prevenție sanitară la raclă, asigurând un plexiglas deasupra care urmează să fie dezinfectat o dată pe oră și pe care pelerinii să îl poată atinge.
Mitropolia a mai cerut ca CJSU Iași să discute la nivel național pentru abrogarea Hotărârii nr. 47 / 05.10.2020, prin care era restricționat accesul pelerinilor din alte localități la o sărbătoare religioasă, mai ales în contextul în care aceștia susțin că și-au modificat programul de la Iași și, astfel, riscul de a se crea o aglomerație a scăzut.