in

Andrea Bocelli va cânta la Festivalul Italian din București

Ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli, a prezentat astăzi, în cursul unei conferinţe de presă la Reşedinţa Italiei cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Italian 2013 (11 mai-30 iunie 2013). Organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti în colaborare cu ICE-Agenţia pentru Promovarea în străinătate şi internaţionalizarea societăţilor italiene şi cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Festivalul Italian 2013 va propune o paletă largă de iniţiative culturale şi promoţionale reunite sub marca specială a excelenţei italiene.

Nu vor lipsi întâlnirile dedicate aprofundării academice. În ceea ce priveşte muzica, Ambasada patronează concertul tenorului italian Andrea Bocelli care va avea loc la Bucureşti la data de 25 mai 2013, şi care a epuizat biletele la cea mai mare sală de concerte din Capitală (peste 4000 de locuri). În seara aceasta se prezintă şi noul turneu al tânărului şi faimosului violoncelist Alexandru Tomescu, Bach to basics. Tomescu cântă la un Stradivarius preţios din 1702 şi s-a afirmat la nivel internaţional ca unul din interpreţii geniali ai lui Paganini, ale cărui 24 de Capricii le-a înregistrat recent.

În anul în care se sărbătoresc 200 de ani de la naşterea lui Giuseppe Verdi, Ambasada colaborează cu Opera Naţională Bucureşti, care îl va rememora pe compozitor prin prezentarea operei Nabucco la data de 26 mai. Lui Verdi îi este dedicat şi premiul special ‘Italia Prize – Special Award for the best performance of an Aria by Giuseppe Verdi’ oferit de Ambasada Italiei unui tânăr promiţător interpret al stilului bel canto, în cadrul importantei competiţii internaţionale pe care Opera o organizează în zilele de 16-17 iunie.

Ambasada patronează de asemenea două concerte la Palatul Brâncoveanu de la Mogoşoaia (11-12 mai), dedicate celebrării a 300 de ani de la moartea marelui compozitor baroc Arcangelo Corelli.

Şi literatura şi cercetarea academică îşi vor găsi locul în timpul Festivalului. Datorită colaborării cu Editura Humanitas, care publică beneficiind şi de contribuţia Ministerului o culegere de opere italiene traduse în limba română, la data de 22 mai va fi prezentat volumul de ‘Poezii’ al lui Sandro Penna în ediţie bilingvă, sub îngrijirea Prof. Smaranda Bratu Elian.

De asemenea, la data de 29 iunie Prof. Francesco Giuda, în colaborare cu CeRISS (Centrul Italo-Român de studii istorici), al cărui director este, va organiza un seminar de aprofundare istorică intitulat ‘Italia şi România între secolele XIX şi XX: relaţii, convergenţe, contraste’ la care vor participa profesori universitari iluştri din cele două ţări. Nu lipsesc spectacolele care reamintesc de originile populare: la data de 13 iunie aruncătorii de steaguri din Cori vor fi prezenţi în centrul istoric al Bucureştiului cu calităţile lor acrobatice extraordinare, mai înante de a participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

În cadrul Festivalului sunt organizate apoi Săptămânile dedicate restaurantelor, modei şi design-ului interior (în perioada 31 mai – 6 iunie) în timpul cărora se va putea experimenta direct calitatea bunătăţurilor culinare italiene într-o reţea amplă de restaurante şi supermagazine, în timp ce moda şi design-ul interior italian vor prezenta ce au mai bun din ‘Made in Italy’ şi din design la preţuri promoţionale în magazine care au aderat la iniţiativă.

În perioada 30 mai – 12 iunie ‘Metro Cash & Carry Romania’ va organiza cea de-a treia ediţie a evenimentului ‘Gustul Italiei’, campanie promoţională a produselor alimentare italiene. şi la benzinăriile Eni din România, în luna iunie, va avea loc o promoţie similară de produse la preţuri reduse. Un spaţiu special va fi dedicat de asemenea minunăţiilor enogastronomice şi din sectorul agroturistic al Regiunii Toscana, mai ales din unele localităţi ale zonei Chianti, zonă faimoasă pentru patrimoniul său artistic şi frumuseţile sale naturale.

La hotelul Hilton operatorii economici îi vor putea întâlni pe producătorii toscani prezenţi la Bucureşti în ziua de 29 mai. Doritorii vor putea participa la o cină festivă sub egida ‘Academiei Italiene a Bucătăriei’, dedicată bucatelor tradiţionale din Toscana, la restaurantul Roberto’s din cadrul hotelului Athénée Palace Hilton (31 mai 2013). În timpul conferinţei de presă a fost lansat site-ul web al Festivalului Italian (www.festivalitalian.ro ), care poate fi consultat în fiecare zi asupra detaliilor actualizate ale fiecărui eveniment.

Iniţiativa a fost posibilă datorită contribuţiei generoase a diferitelor societăţi active în România care s-au alăturat cu entuziasm acestui proiect dedicat promovării produselor italiene de excelenţă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

80.000 de copii cresc fără părinții plecați la muncă, în străinătate

Echipa de traficanți standard: doi albanezi și-o româncă