Liberalismul cu epoleţi
Oana Iuraşcu
PNL şi PC au încheiat o înţelegere electorală. Politicienii îşi împart deja nişte funcţii virtuale: preşedinţii de Senat şi Cameră şi altele. Politica nu mai are nici o jenă. Nici un program, nici o ţintă, economică sau socială. Tot ce au semnatarii acestui pact politic este doar o insistentă rescriere a trecutului politic, de preferinţă al altora. În plus, tânăra speranţă politică a liberalismului (mai tânăr era în spirit Radu Câmpeanu în anii 1990, cu propunerile lui maxime, romantice şi revoluţionare), fostul profesor Crin Antonescu a împrumutat deja din ştaiful arogant şi prăfuit al conservatorilor, cu aer de Suzana Gâdea: omul zice că nu permite nici o critică.
Pe fond, Crin Antonescu are dreptate. Ce să critici când ce se întâmplă e sub orice critică?
O dată că acest nou produs politic este o reeditare a alianţelor încheiate de preşedintele în exerciţiu în 2005. Cu acest pas, „liberalismul” din România s-a predat definitiv unei scheme politice, elaborate de şeful statului.
Păcatul originar al „liberalismului” de conjunctură a fost acceptul de a guverna cu inamici politici – denumiţi odios „răul cel mai mic”, adică pe aia dreaptă foşti ofiţeri deconspiraţi sau nu ai Securităţii economice – încă din 2005. De atunci, afaceri, politică şi presă s-au făcut sub această umbrelă: a duplicităţii.
Costurile au fost imense. Astăzi toţi vorbim de criză, dar nimeni nu îşi aminteşte cauzele ei.
Din păcate pentru liberali, au pierdut demult în faţa metodelor binecunoscute ale activiştilor cu epoleţi. Ei sunt astăzi doar o firmă nobilă – ce-a mai rămas de pe la Brătieni şi din anii CDR – cu care noua burghezie îmbogăţită a fostei Securităţi încearcă să se legitimeze.
Anii 2005 -2010 au adus puterea în mâinile PDL, partid care a făcut din apartenenţa la fosta poliţie politică o onoare. Unul din proiectele insistente ale partidului prezidenţial a fost înglobarea PNL. Nu au reuşit frontal, acum au reuşit prin terţi. PC este fost coleg de alianţă la putere cu toată lumea: PD, PSD. Doctrina sa? Nu ne-o amintim. Singurul fapt politic istoric care marchează acest partid este „reuşita” nemaipomenită a avocaţilor partidului de a exonera Securitatea de răspundere istorică prin blocarea CNSAS. Un amănunt pentru Crin Antonescu, desigur.
Nu ştim către ce fel de succese crede că se va îndrepta dumnealui. Deocamdată nu are decât o certitudine şeful liberalilor. Se află în nobila companie a ofiţerilor de succes, a „trecutului” spălat şi devenit onorabil. Înaintea dumnealui s-au mai topit şi alţii în afaceri politice cu militarii naţiei. Ne întrebăm oare de ce, în ciuda evidenţei istorice, acest tânăr politician se lasă corupt de aparenţe atât de uşor?
Strâmtă barcă, orb cârmaci. Când te mişti în acest cerc strâmt de vechi relaţii periculoase nu îţi rămâne decât marja lor de manevră. De aceea în acest spaţiu duplicitar, care a devenit liberalismul, marcat de jumătăţi de măsură, de atitudinea de non -combat la adresa preşedintelui în exerciţiu în 2009, măcar să nu avem pretenţii.
Cu alianţa încheiată cu PC, PNL a predat armele definitiv noii burghezii a epoleţilor, clanurilor şi familiilor lor. De aceea alianţa nici nu s-a obosit să facă o schiţă de program electoral. Nu îi trebuie şi nu are nevoie. Are televiziuni şi ziare. Această zonă politică a devenit nu de opoziţie ci o anticameră gri a puterii.
Domnul Antonescu să nu îşi facă iluzii cu talentele de pamflet politic. Dumnealui şi partidul sunt doar o rotiţă în maşinăria politică instalată la putere de preşedintele actual. Dumnealui pretinde de la Ludovic Orban şi de la Adriana Săftoiu, unii care îndrăznesc să critice aceste jalnice reeditări politice, să ţină ciocul mic.
De unde moda asta de a cere tuturor să îşi ţină gura? Parcă simţi adierile de dinainte de 1989, parcă vezi mutrele pătrate ale activiştilor scorţoşi înfipţi la telejurnal în tribune de congres arhipline…
|sta e liberalismul nou? Toată lumea, zât? Să vorbească intelectualii tovarăşului preşedinte pe de o parte? Iar pe de alta, mass media PNL – PC?
Împreună, aceste două partide au o poziţie de monopol în mass media românească; deţin ziare şi nenumărate televiziuni, iar patronii lor fac politică mai mult sau mai puţin transparent. Criticile sunt formale, deoarece patroni şi politicienii care le deţin au un trecut comun şi interese comune.
Bodo Hombach, fost politician, actualmente în grupul german de presă WAZ, a declarat că situaţia presei în Europa de Est este predispusă restrângerii libertăţii de opinie. Politica mogulilor „elimină” editorii, spune el. Politica editorială a patronilor români o ştim şi noi. Problema reală este că ei fac politică, iar interesele lor influenţează net trendurile de opinie, nu de puţine ori impun tacit obedienţa sau încurajează partizanatul făţiş. În România, din 2005 toţi au devenit isteric, până şi oameni care în viaţa lor nu au avut o iniţativă privată, a lor, „liberali”, iar cei mai vocali susţinători ai „liberalismului” portocaliu astăzi au sinecuri plătite de la buget.
În ce priveşte exprimarea liberă în spaţiul civic, PSD şi PNL au cerut public unor lideri sau activişti să tacă.
Tocmai pentru a combate acest iz permanent de plenară militarizată fiecare trebuie să vorbească şi să judece singur. Fiecare este dator să aibă conştiinţă civică şi să fie informat.
Adevărata tăcere începe acolo unde sfârşeşti în judecăţi televizate de tip megafon, în adevăruri unice de plenară, în etichete despre liberalism lipite serios pe caschete de tablagiu.
Cu alianţa PC – PNL, liberalismul anilor 1990 s-a predat definitiv noii burghezii, iar preşedintele are partide balama peste tot: UNPR, în Parlament, UDMR, în Parlament şi în Executiv, PC şi PNL în anticameră. PSD e prietenie veche.
Cu alte cuvinte, PNL a închis ciclul reformei. Am avansat în trecut spre un tip de dictatură lăţită inform în toate instituţiile democratice.
