in

Europa vrea să interzică micii

Micii, unul dintre cele mai răspândite produse din carne proaspătă procesată din România cu vânzări de 50 milioane de euro anual, riscă să dispară de pe piaţă începând cu luna iunie ca urmare a intrării în vigoare a unui regulament european care interzice folosirea în compoziţia acestui produs a carbonaţilor de sodiu dar şi a unui conservant şi a unui antioxidant. Cei trei aditivi alimentari sunt elementele esenţiale în reţeta de preparare a micilor. Mititeii ar putea deveni produs tradiţional românesc, la iniţiativa Executivului.

Fără bicarbonat de sodiu în mici. O directivă europeană ar putea elimina praful alb, nelipsit din bucătăriile care se respectă, din compoziţia micilor procesaţi la nivel industrial, deşi acesta nu dăunează sănătăţii. Producătorii români îşi asumă vina pentru această scăpare şi spun că reţeta micului, care datează din 1902, va putea fi respectată dacă se va face o derogare europeană în acest sens.

Preşedintele Patronatului Romalimenta, Sorin Minea, a lămurit subiectul interdicţiilor europene cu privire la tradiţionalii mici româneşti. Este vorba de o directivă europeană care limitează folosirea bicarbonatului de sodiu şi a altor aditivi în carnea procesată şi care urmează să intre în vigoare luna viitoare. „Sunt câteva confuzii de exprimare. Nu este vorba de interzicerea aditivului, ci de faptul că am uitat să cerem permiterea aditivului” în carne, a explicat Sorin Minea.

Vânzări de 50 milioane euro

Piaţa locală a micilor s-a ridicat anul trecut la aproximativ 22.000 de tone, iar volumul vânzărilor depăşeşte anual 50 de milioane de euro.

„Bicarbonatul de sodiu se poate folosi în carnea crudă tocată, dar se poate folosi şi când vrei să maschezi un miros al cărnii. De aceea Uniunea Europeană nu l-a agreat”, a completat Sorin Minea, adăugând că prima reţetă cunoscută de mici datează din 1902 şi că aceasta specifică bicarbonatul în cantitate de 2-3 grame la un kilogram de carne. „E folosit pentru a frăgezi compoziţia şi a păstra compoziţia. Dacă nu se foloseşte bicarbonat, micul seamănă cu o chiftea.”

Demersurile producătorilor nu au fost nici rapide, nici eficiente, aşa că substanţa nelipsită din orice bucătărie care se respectă ar putea dispărea din micii procesaţi la nivel industrial. „Vina noastră a fost că nu ne-am trezit foarte devreme să cerem introducerea bicarbonatului într-un produs tradiţional. Au fost discuţii sterile şi ne-am trezit că se interzice”, explică Sorin Minea. O derogare ar putea fi soluţia acestei probleme, mai spune acesta: „Nu e o situaţie tragică, va fi cerută o derogare. Sunt sigur că va fi obţinută.”

Mititeii, produs tradiţional românesc?

Guvernul României a reacţionat la zvonurile potrivit cărora micii româneşti ar urma să fie interzişi de la comercializare de la 1 iunie şi a anunţat, printr- un comunicat oficial, că „autorităţile române vor lua toate măsurile necesare pentru a nu se interzice micii pe teritoriul României”. Oficialii vor să înregistreze „mititeii” ca produs tradiţional românesc. „Reprezentanţii Guvernului României vor face demersuri ca produsul „mititei” să fie introdus alături de Burger şi cârnatul spaniol chorizo în categoria produselor tradiţionale care nu sunt supuse acestor reguli invocate în ultimele zile. Astfel, cu ocazia grupului de lucru care va avea loc în data de 2 mai, în cadrul Comisiei Europene, reprezentantul Guvernului României va transmite solicitarea formulată de către Asociaţia Română a Cărnii ca reţeta produsului mititei să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale”, se arată într- un comunicat de presă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Înfrânarea limbii

Cântăreaţa Antonia, deportată din SUA