«M-am chinuit foarte mult să-mi aduc nepoțelul din Italia în România. Aș vrea să mulțumesc patronului meu de la serviciu, din Hunedoara, avocatului italian din oficiu și Consulatului General al României la Torino. Fără ajutorul lor m-aș fi luptat cu morile de vânt și copilul Beniamin (nume ales de autor pentru a proteja identitatea minorului) ar fi devenit adoptabil.»
Cum s-au întîmplat lucrurile?
«Fiica mea a ales să plece să muncească în Italia, imediat după majorat.
Suntem o familie unită, muncitoare și la locul nostru. Nu ne-am putut imagina nici în cele mai negre gânduri ceea ce avea să ni se întâmple. A lucrat, era mulțumită, s-a îndrăgostit de un tânăr pe care ni l-a prezentat. Părea un om de treabă. A rămas însărcinată și ne-am bucurat că vom deveni bunici.
În ultima lună de sarcină am primit un telefon care m-a șocat. Fiica mea fusese reținută împreună cu prietenul ei; o cunoștință care se afla în vizită în orașul în care ei locuiau aflase acest lucru și m-a anunțat imediat.»
Care erau acuzațiile?
«A fost reținută două zile și, după procesul penal în care acuzația era consum și trafic de droguri, a fost plasată în arest domiciliar.
Pentru a putea beneficia de această măsură avea nevoie de un garant care putea să îi asigure cazarea, masa și tot ceea ce era necesar pentru nașterea copilului.
Imediat m-am împrumutat, i-am plătit chiria, lumina, gazul, apa, i-am trimis pachete din Hunedoara cu geanta frigoriferă cu carne, toate alimentele necesare supraviețuirii unei femei însărcinate sau după naștere, care era obligată să nu părăsească locuința. Din fericire am găsit firme care executau aceste transporturi săptămânal.
Dumnezeu m-a ajutat necontenit: am trimis lunar lapte praf, pampers, cartofi, ulei etc. Devenită mamă, cu un copil mic, fără experiență, nu a respectat condițiile arestului domiciliar, astfel încât după ce copilul a împlinit doi ani, fără a fi anunțat avocatul, a fost arestată și copilul a fost preluat de serviciile asistenței sociale.»
Avocatul din oficiu a luptat mult pentru salvarea copilului; timp de un an și jumătate a durat încercarea legală de a vă numi tutorele nepoțelului. Cum ați trăit aceste luni?
«Vestea a căzut ca un trăznet anul trecut, în luna martie. În doua zile am ajuns din România în Italia, la poarta imobilului în care era internat nepoțelul meu, pentru a-l lua acasă. De aici începe odiseea.
Mi-au spus că nu pot nici măcar să văd copilul, mai întâi va trebui să fac o cerere la Tribunalul de Minori, pentru a avea posibilitatea să îl vizitez.
Fără avocat nu poți face absolul nimic. Fără să cunoști limba și legile țării, fără a avea o disponibilitate financiară elevată nu ai nici o șansă de recuperare a unui minor în străinătate.
Două luni nu l-am văzut. Când mi s-a dat dreptul la vizită, câteva minute la început, până la câteva ore, am făcut eforturi extraordinare să nu lipsesc niciodată.
O dată la două săptămâni veneam în Italia, mergeam cu trenul din Hunedoara la Timișoara, luam avionul până la Bergamo, apoi alt tren 6 ore; dormeam noaptea pe scaun în aeroport fiindca avionul era dimineață și nu aveam alte soluții; am îndurat frig, foame, suferință, amărăciune. Cel mai tare mă durea că nepoțelul era bolnăvior, slăbuț.
Apoi a fost încredințat unei familii. Mi-a fost foarte greu să mă duc să-l iau și să-l plimb prin soare, la 40 de grade, fiindcă așa erau stabilite orarul de vizită.
Am adus toate documentele solicitate de avocatul italian, au fost efectuate anchete sociale la mine acasă, la muncă; din fericire am fost ajutată cu traducerea documentelor pentru tribunal de Consulatul din Torino.
Doamna consul general s-a întâlnit cu președintele Tribunalului și cu judecătorul de caz, iar doamna de la Consulat cu care am fost în contact permanent a comunicat foarte mult cu avocatul și m-a îndrumat în mod continuu.
Fiica mea a fost decăzută din drepturile părintești. Am împrumutat bani de la șapte C.A.R-uri pentru a putea plăti toate aceste cheltuieli. Am avut toată înțelegerea din partea celor care m-au ajutat.
Copilul este traumatizat, fără îndoială; de câteva zile am primit hotărârea Tribunalului pentru Minori din Italia prin care mi s-a dat rolul de tutore al copilului și am reușit să-l aduc în România.
Acum mă voi ocupa doar de el ca să crească senin și fericit. Luna aceasta i-am programat câteva vizite medicale și apoi voi încerca să-l înscriu la grădiniță.
Sunt un pic îngrijorată, schimbarea este mare, a schimbat limba, alimentația, locul, are nevoie de o perioadă de acomodare, de iubire, de siguranță. Sunt pregătită să fac tot ceea este necesar ca să crească sănătos, cu bune maniere, bine educat.
Anul viitor, în primăvară, va fi eliberată din penitenciar și mama copilului. Este hotărîtă să revină acasă, să își refacă viața alături de noi.»
După această situație dificilă ce le transmiteți cititorilor Gazetei Românești?
«Să fie atenți la copiii lor, la anturajul lor, să fie atenți la nepoți. Să nu ajungă niciodată în pericolul de a le fi luați copiii de serviciile sociale.
În cazul în care se întâmplă, să ceară imediat și ajutorul consulatelor, să aibă încredere în sfaturile avocaților.
Și mai presus de toate, să creadă că Dumnezeu nu ne lasă, ne scoate în cale oamenii potriviți să ne ajute. Să nu pregete să lupte.»
Crina Suceveanu
