in

Episcopul Huşilor, Ignatie, a fost infectat. «Epidemiologia nu va distruge Ortodoxia!», spunea prelatul de curând

Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Ignatie, a fost testat pozitiv cu coronavirus, în prezent fiind internat la Spitalul de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad, scrie Agerpres.
Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, pe 7 septembrie, Preasfinţitul Părinte Ignatie a săvârșit slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui, ocazie cu care a sfințit și izvoarele de apă captate la marginea localității, precum și casa de prăznuire a parohiei.

Ulterior, Episcopul Huşilor a prezentat simptome specifice infectării cu coronavirus. A efectuat testul, după care s-a izolat în așteptarea rezultatului, care, din păcate, a fost pozitiv. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au demarat, potrivit legii, o anchetă epidemiologică.

De miercuri, Episcopul Huşilor se află internat la Spitalul de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad, unitate suport COVID-19.

Încă de la debutul pandemiei COVID-19, Ignatie a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui.

De asemenea, la acel moment, ierarhul a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi şi a transmis că „putem folosi momentele dificile prin care trecem în viaţă pentru a ne repoziţiona faţă de propriul suflet şi faţă de ceea ce dă valoare vieţii”.

Recent, Preasfinţitul Părinte Ignatie preciza, în contextul crizei generate de răspândirea coronavirusului că “ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent şi conştient biserica din inimile noastre”, precizând că “din fericire, epidemiologia nu va distruge Ortodoxia”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Papa Francisc consideră că ”plăcerea de a mânca și plăcerea sexuală vin de la Dumnezeu”

Ciprian Tatarusanu va juca la AC Milan

Portarul Naționalei României, Ciprian Tătărușanu va juca la AC Milan, este al patrulea român din istoria acestui club