in

Cum poţi obţine alocaţia europeană pentru copilul tău?

Indiferent de statul de domiciliu al lucrătorului migrant şi al membrilor familiei sale, acesta are dreptul  la prestaţii familiale (alocaţii) din statul în care îşi desfăşoară activitatea (art. 73 din Regulamentul CE 1408/71). Copiii vor beneficia de aceste alocaţii care vor fi oferite de un singur stat sau eventual vor primi o diferenţă de la instituţia competentă din statul care acordă  alocaţia mai mare.

IMPORTANT: Înainte de demararea procedurii de obţinere a „alocaţiei europene” persoana care lucrează în mod legal în Italia, trebuie să se intereseze dacă are dreptul de a primi această alocaţie. Aceste informaţii pot fi obtinute de la angajator si de la instituţia competenta din statul respectiv (INPS pentru Italia). Tocmai de aceea este indicata, dar nu obligatorie, începerea procedurii din statul în care lucrătorul migrant îşi desfaşoară activitatea. De alocaţii pot beneficia copiii ai căror părinţi lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene.

Unde vă adresaţi?

Pentru obtinerea „alocatiei europene” trebuie să vă adresati instituţiei competente cu plata prestaţiilor familiale din Romania (AJPS) şi/sau din Italia, la INPS competentă.  

In Romania, institutia responsabila cu plata prestatiilor familiale este Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale care, la nivel local, este reprezentata de Agentiile Judetene pentru Prestaţii Sociale. Astfel, formularul E411  completat va fi depus la AJPS-ul de care copiii lucratorului migrant apartin ca domiciliu în România.

Pentru a accesa lista cu datele de contact ale Agentiilor Judetene pentru Prestatii Sociale din fiecare judet al Romaniei dati click aici.

Toate informaţiile sunt disponibile pe portalul Singur acasă.

Sursă: Primăria Torino

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Andreea Mantea şi Ştefan Stan au gătit cel mai mare hamburger din Europa

Sicilia/Trei copii români au ajuns la spital după ce au băut vin cu metanol