in

Evadare ca-n filme: gratii tăiate cu pila şi coborâre pe cearşafuri

Trei deţinuţi români au evadat în noaptea de 21 februarie din penitenciarul Miogni din Varese. Evadarea a fost ca-n filme: deţinuţii au tăiat cu o pilă barele de la fereastra celulei lor, de la etajul întâi. Apoi, fără a fi auziţi de nimeni, au ieşit în curtea închisorii, au poziţionat trei containere de gunoi unul deasupra celuilalt şi au urcat pe zidul exterior al închisorii. Apoi cu cearşafuri mai întâi rupte şi apoi înnodate au coborât fără a fi observaţi.

Imediat au început căutările în întreaga provincie şi în afara acesteia. Cei trei sunt Miclea Victor Sorin, de 30 de ani, închis pentru exploatarea prostituţiei, condamnat la doi ani cu sfârşitul pedepsei în iunie. Cu el au fugit şi Marius George Bunoru, de 24 de ani, şi Daniel Parpalia, de 29 de ani, ambii în aşteptarea judecăţii pentru furt calificat.

Deja pe timpul serii unul dintre cei trei fugari, Bunoru, a fost capturat de poliţia elveţiană în apropiere de Lugano. A doua zi, tot în Elveţia, a fost arestat şi Miclea. Daniel Parpalia s-a predat pe 23 februarie carabinierilor de la comandamentul din Vigevano.

Este căutată şi partenera lui Parpalia, care potrivit declaraţiilor lui Marius Bonoru, i-ar fi ajutat pe cei trei să fugă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din tabăra lui Berlusconi

Românii care nu au participat la recensământ riscă amenzi până la 2000 de euro şi pierderea rezidenţei