in

Cortina D’Ampezzo invadată de inscripții xenofobe: “Musulmanii şi românii, arşi pe rug”

Pe 6 februarie orașul Cortina d'Ampezzo, una din staţiunile de lux din nordul Italiei, s-a trezit plin de inscripții xenofobe. Chiar pe fațada bisericii din localitate era scris ”Musulmanii arși pe rug”, iar o o altă stradă, ţinta mesajului rasist erau "românii", scrie "Il Corriere delle Alpi".

”Era 7 dimineața când privirea mi-a căzut pe acea mare inscripție neagră și m-au trecut fiorii”, a povestit paracliserul care nu a pierdut timpul și s-a gândit rezolve de unul singur problema. ”Voiam șterg cât mai repede acea oroare, dar mi-am dat seama inscripția a fost făcută cu o vopsea care nu se șterge. Am chemat firma care a efectuat restaurarea, pentru a afla cum șterg fără a distruge pereții”a declarat paracliserul. 

Și astfel, cu un burete, și cu mult efort,  a reușit şteargă parţial inscripţia rasistă. Apoialertat carabinierii și polițiapentru demararea anchetelor.

Pe o străduță din apropiere de una din străzile principale, via 29 Maggio, acelaşi vandal a invitat la ”arderea” românilor, în timp ce pe terasa vechiului bar "Lovat" ţinta mesajului erau "negrii". O altă înscripţie asemănătoare a apărut peste noapte şi pe via Marconi.

"Idioţii inutili"

”Rasismul se poate naște numai în mințile stricate”, a declarat primarul din Cortina, Andrea Franceschi, care a definit gestul a fi ”laș, criminal și meschin”. ”Vor să-i excludă pe alții numai cei care sunt deja la marginea societății, din cauza falimentelor lor existențiale – spune Franceschi -. Dar să nu se vorbească despre rasism la Cortina. Cei care folosesc valorile noastre ca instrument de discriminare sunt primii care le încalcă și trebuie să fie urmăriți și marginalizați pentru ceea ce sunt, adică niște idioți inutili”.

Ancheta s-a încheiat în timp record: vinovatul este un rezident de 50 de ani rezident în oraș. Bărbatul depistat de poliție, odată dus la Comisariat, a mărturisit imediat. Şi-a motivat gestul prin faptul că nu suportă statul italian, care, după părerea lui, ar oferi protecții mai mari extracomunitarilor decât cetățenilor săi.

Bărbatul, deja cunoscut poliției, a fost anchetat în stare de libertate pentru infracțiunea de scriere fără drept pe ziduri agravată de motivații rasiste.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trucul cu bijuteriile de aur pe autostradă

A cerşit în metrou la Milano, acum are o casă şi o familie frumoasă