in

Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil se căsătoresc

Mihaela Rădulescu, în vârstă de 44 de ani, şi iubitul ei cu 11 ani mai tânăr, Dani Oţil, se pregătesc, în mare secret, de căsătorie.

După o relaţie de patru ani, cei doi au decis să avanseze relaţia la următorul nivel. Apropiaţii celor doiau mărturisit, pentru “Libertatea”, că în curând, cei doi îşi vor oficializa legătura departe de ochii curioşilor, în Statele Unite ale Americii, însă niciunul dintre ei nu doreşte să vorbească despre planul lor, pe care îl ţin secret.

Se mută împreună

Săptămâna trecută, cei Mihaela şi Dani au fost surprinşi de fotoreporterii ziarului Libertatea ieşind din mallul din Băneasa cu mai multe produse casnice, pentru noul apartament al lui Dani, situat într-un cartier rezidenţial din nordul Bucureştiului, semn că s-au mutat împreună. Mihaela şi Dani se iubesc de patru ani, însă în ultimii ani au avut o relaţie “la distanţă”, întrucât fosta soţie a lui Elan Schwarzenberg locuieşte la Monte Carlo, împreuna cu fiul ei, Ayan, în vârstă de 7 ani.

Mihaela a divorţat de trei ori

Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori: în 1989 cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997, s-a măritat cu Ştefan Bănică jr, de care avea să divorţeze trei ani mai târziu, din cauza repetatelor lui infidelităţi, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat în 2008. Ea l-a acuzat că a înşelat-o de nenumărare ori.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ponta il compară pe Silvio Berlusconi cu Nicolae Ceauşescu VIDEO

Traian Băsescu, vizită la Vatican pe 15 februarie