in

Seregno, a lovit un carabinier cînd i s-a cerut să se legitimeze, român arestat și acuzat de ultraj

Un român de 30 de ani a fost reținut la Seregno, în Italia, după ce a sărit să-i bată pe carabinierii care încercau să-l legitimeze. Românul a fost oprit de carabinieri din cauza comportamentului său suspect. El este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni.

Oamenii legii l-au descoperit pe român, în noaptea de duminică spre luni, pe stradă, având un comportament suspect. Conform Monza Today, citată de observatornews.ro, carabinierii au încercat să-l legitimeze pe român, moment în care acesta a devenit extrem de agresiv.

Românul ar fi început să-i înjure pe carabinieri în română și, când aceștia s-au apropiat de el, a sărit să-i bată. Românul chiar l-a lovit pe unul dintre carabinieri înainte de a fi imobilizat cu mare dificultate.

Oamenii legii și-au dat seama că românul se află sub influența băuturilor alcoolice.Chiar și așa, el a fost condus la secția de poliție și reținut, fiind pus sub acuzare pentru ultraj, refuz de legitimare și opunere la reținere.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/cum-arata-plamanii-bolnavilor-de-covid-19-diferenta-la-radiografiile-unui-tanar-si-a-unui-batran-sunt-clare/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Elena Băsescu măşti de protecţie

Cum face Elena Băsescu bani în plină pandemie? Vinde măşti de protecţie

Jaf în Piazza Eschilo din Roma, în plină zi, cu un pistol de jucărie. Arestat un român de 19 ani