Emil Ciurar, bistrițeanul arestat după ce a provocat tragedia de pe autostrada A1 din Italia, în 5 iunie, a putut veni în România, pentru a-și putea îngropa cei doi copii și părinții morți în accident. Decizia a fost luată de judecătoarea de instrucție Giulia Soldini, după ce românul de 30 de ani a făcut o cerere în acest sens, prin avocatul său, Christian Vannucchi. Înmormântarea celor patru va avea loc astăzi, luni, la Reteag, în Bistrița-Năsăud.
Potrivit publicației Corriere di Arezzo, Emil Ciurar a putut pleca din arestul la domicilu, însă cu o condiție: va trebuie să se reîntoarcă în Italia după înmormântare, scrie observatornews.ro. Tânărul va fi însoțit în România de unchiul său, la domicilul căruia execută arestul preventiv.
La o săptămână de la carnagiul de pe A1, cele patru sicrie au plecat din Italia și au ajuns la Reteag, în Bistrița-Năsăud. Înmormântarea fetiței lui de 8 luni, a băiețelului de 10 ani și a părinților săi a fost stabilită pentru luni, 15 iunie.
Reamintim că vineri, 5 iunie, un accident teribil s-a produs pe autostrada A1, în Italia, între Arezzo și Monte San Savino, după ce Emil Ciurar a adormit la volanul unui Volkswagen Sharan în care se aflau 8 persoane: șoferul, soția acestuia, cei patru copii ai cuplului și bunicii paterni ai acestora din urmă.
Doi dintre copiii lui Emil Ciurar – o fetiță de 8 luni și un băiețel de 10 ani -, precum și părinții acestuia, au murit pe loc după impactul mașinii cu un TIR. Tânărul de 30 de ani a scăpat nevătămat, iar soţia lui și ceilalți doi copii ai familiei au fost transportaţi la spital în stare gravă.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ