in

Performanță deosebită: Alexandru Negrea, stabilit la Milano, a devenit campion intercontinental SuperKombat. «Sunt român și așa voi rămâne»

Sportivul român Alexandru Negrea, 30 de ani, rezident în Italia la Milano, a devenit campion intercontinental la kickboxing Superkombat, la categoria semigrea (86 de kg).  Românul l-a facut KO în repriza a treia pe bosniacul Mirza Becirbasic la Lugano, în Elveția. Negrea a dominat clar confruntarea cu Becirbasic, adversarul său fiind numărat o dată și în runda a doua. Gala a avut loc într-una dintre locațiile exclusiviste din țara cantoanelor, Casino Campione D’Italia.

În interviul acordat în exclusivitate pentru Gazeta Românească, proaspătul campion intercontinental ne-a vorbit despre începuturile carierei sale sportive, greutățile prin care a trecut și succesele pe care le-a avut. Cel mai mare meci al său a fost anul trecut, într-o gală organizată la Torino, ”unde dacă nu ești invitat, nu exiști în sportul ăsta”. Atunci l-a învins pe marele luptător Melvin Mahoev, ”o legendă vie”.

Imediat după partida care l-a făcut campion intercontinental, Alexandru a postat pe pagina sa de facebook un frumos mesaj:

«Salut prieteni! Aseară am disputat un meci foarte important pentru mine și pentru cariera mea, așa cum bine știți mi-a fost oferită șansa să lupt pentru titlul Intercontinental Superkombat, un titlu pe care îl aștept de mult și sunt foarte fericit că am reușit să aduc acasă centura. Vreau să mulțumesc foarte mult celor care au venit de departe să mă susțină dar și celor care au venit din apropiere, mulțumesc enorm persoanelor care îmi sunt aproape în fiecare pregătire, sponsorilor mei care mă ajută (FERRARI PROMOTION – PRINTABLE, QUA SAR Abbigliamento – EDIL GROUP, SARTORIA ROBU , ADIDAS ), mulțumesc din suflet antrenorului meu Ahmed Chahidi care pot să spun că fără el nu aș fi putut ajunge aici, mulțumesc organizatorilor pentru șansa oferita de a lupta pentru acest titlu, mulțumesc domului Eduard Irimia împreuna cu staff-ul Superkombat și nu în ultimul rând vreau să vă mulțumesc vouă la toți cei care mă susțineți de departe și credeți în mine mereu, indiferent de rezultat.»

Alexandru Negrea are 30 de ani, este originar din Maramureș, comuna Leordina, o frumoasă localitate  situată între Sighetul Marmației și Borșa. ”E locul unde m-am născut și unde mă voi întoarce mereu cu mare plăcere, chiar dacă am plecat când eram foarte tânăr”, ne-a spus Alexandru.

Românul a plecat definitiv din țară în urmă cu 14 ani. ”La Milano era toată familia mea. De la 16 ani am ajuns în Italia și e atunci nu m-am întors decât în vacanță. La început am lucrat și în fabrică și în construții. Apoi, pentru asproape 6 ani am fost bodyguard. Din anul 2013 am intrat în sportul profesionist și mă întrețin cu câștigurile din sport.”, ne-a povestit el.

Alexandru, Negrea, se poate trăi din câștigurile rezultate din acest sport?

«Sigur că da, depinde însă de valoarea pe care o ai dar și norocul fiecăruia. Dacă intri în marile gale, în circuitele de lupte profesioniste și ai rezultate, desigur, e o sursa de venit foarte bună. Evident, trebuie să fii motivat, să te antrenezi, să ai oameni valoroși în jurul tău.»

Te referi la antrenor sau la cei care se ocupă de gale?

«Și unii și alții. Eu vreau să-i mulțumesc antrenorului meu Ahmed Chahidi, fără de care nu aș fi putut ajunge la aceste performanțe. »

Ești campion în Italia, mulți te văd poate ca un sportiv din Italia, nu ca român.

«Apropo de acest lucru, aș vrea să lămuresc un lucru: eu sunt român, așa mă consider și așa am fost mereu. Am luptat mereu ca sportiv român și am avut cu mine mereu steagul românesc. Mi s-a propus să reprezint Italia, să fiu considerat un sportiv italian. Am refuzat de fiecare dată, deși dacă aș fi acceptat aș fi avut multe beneficii, aș fi fost îndreptat către ”culoare” mai favorabile, aș fi avut unele avantaje. Dar acest lucrru l-am stabilit de la început cu toată lumea care a deschis subiectul: EU SUNT ROMÂN. »

Ce alte succese ai mai avut în acest sport?

«Am fost campion european, în 2013, am câștigat și alte titluri în 2011, 2012. Am avut un palmares bogat înainte de a intra la profesioniști. »

Care meci îl consideri cel mai valoros, care ți-a adus cele mai mari satisfacții și desigur, bani?

«Trecând peste meciul care m-a făcut campion intercontinental, fără îndoială cea mai tare partidă a fost anul trecut, în aprilie, la ”Octagon” în Torino. Atunci l-am bătut pe Melvin Mahoev, ”o legendă vie” în acest tip de lupte. Chiar și dacă pierzi cu el, te poți considera valoros și pentru faptul că a luptat contra ta. Cine iubește acest sport, știe ce spun. »

L-ai învins pe Melvin Mahoev. Ce reacții au existat după meci?

«Nimeni nu credea că voi învinge. Nici cei mai buni prieteni nu credeau, ce să mai spun de rivali. Toți mă dădeau victimă sigură. L-am învins și asta mi-a dat multă încredere în mine. E greu să descriu ce sentimente te cuprind atunci când ești în ring și ești declarat invingător împotriva unui luptător cunoscut și respectat peste tot în lume. »

Să revenim la România. Te-ai întoarce în țară? Ce impresie ai despre corupția existentă înclusiv în sportul românesc?

«La ce vedem că se întâmplă acum în România? Cum să mă întorc? Nici nu mă gândesc. La un moment dat aveam o idee de a mă întoarce și de a promova sportul asta la mine. Dar nu sunt condiții, nu e tradiție, iar situația politică pe care o găsim în țară te descurajează să faci orice. Stau bine aici, la Milano, am toate condițiile, am familia, am prietenii mei, colegii de sală, etc. Nu se pune problema. »

Și totuși, nu te deranjează faptul că tineri valoroși ca tine, și în alte sporturi, câștigă medalii, devin campioni în numele altor țări, a celor în care locuiesc, unii temporar?

«Repet, în ceea ce mă privește, eu lupt ca român. Am steagul românesc cu mine, peste tot. Fiecare poate să facă ce vrea, poate să ridice steagul altei țări. Eu sunt și voi rămâne român. Nu-i condamn pe cei care se detașează de țară, majoritatea am plecat pentru că am fost dezamăgiți de ce e în România. »

Andi Rădiu

[email protected]


SUPERKOMBAT (prescurtat SK) este una dintre cele mai importante promoții din kickbox. A apărut în 2011, după prăbușirea organizației japoneze K-1 și a promoției olandeze It’s Showtime. Aceasta secondează GLORY (noul K-1) la nivel mondial, alături de alte promoții precum nou înființatul K-1 Rising sau GFC-ul prințului Amir Shafypour. Patronul promoției este Eduard Irimia, fost promoter de box profesionist în România.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români din Italia, la China Word Football Expo 2017

Român de 22 de ani, găsit mort și cu fața tumefiată în Calabria. Venise abia de o săptămână în Italia